CHAT

joi, 9 februarie 2012

The Vampire Diaries: Poze noi din EW

imagebam.com imagebam.com imagebam.com

S-a speculat multă vreme pe marginea faptului că Nina Dobrev şi Ian Somerhalder ar forma un cuplu în viaţa reală, iar în septembrie 2011 cei doi actori au dat apă la moară jurnaliştilor de la US Weekly vorbind pentru prima dată despre relaţia lor la petrecerea organizată în Burbank – California de postul de televiziune The CW cu ocazia lansării premierelor de toamnă, în ianuarie 2012 fiind forţaţi chiar să dezmintă informaţiile că s-ar fi logodit.

Aşa cum fanii fanteziei horror “The Vampire Diaries” ajunsă la cel de-al treilea sezon pe canalul The CW, speră să o vadă pe eroina Elena Gilbert fie în braţele lui Damon Salvatore, fie în braţele fratelui acestuia Stefan Salvatore, canadianca de origine bulgară Nina Dobrev este văzută de tinerii care îi urmăresc cu plăcere evoluţia fie în braţele lui Ian Somerhalder (33 ani), fie în cele ale lui Paul Wesley (29 ani), revista Entertainemnt Weekly satisfăcând curiozitatea celor care se întreabă cu care dintre cei doi parteneri ar forma o pereche mai reuşită prin lansarea a trei variante diferite de copertă, care o prezintă în mai multe ipostaze pe starleta în vârstă de 23 de ani.


2 comentarii:

  1. La inceput doream foarte tare ca Damon sa ramana cu Elena....El merita toata iubirea din lume , insa Elena nu este capabila ...nu merita iubirea lui , ea a devenit in sezonul 3 veriga slaba , si cu tot acest "Bad Stefan style..."...nu-i sta bine....is sucks....in fine....Pentru Damon eu cred ca ar trebui sa se mai adauge un personaj , care sa fie "his soul mate..."....IMO......In fine....superbe pozele si chiar daca eu nu va las multe comentarii va urmaresc zilnic blogul....Este minunat , faceti o treaba minunata aici.....

    xoxo

    ~A

    RăspundețiȘtergere
  2. dar pana la urma ian este cu nina??sunt un cuplu?????????????????????????????????????????

    RăspundețiȘtergere

CALENDAR